Acum câteva săptămâni am
văzut la Teatrul Maghiar piesa
suedezului Strindberg, Domnişoara
Iulia, unde la un moment dat scena a fost invadată de mere. Now, I’m
not thinking about food all day long, but… Dincolo de simbolistica lor, merele
mi-au făcut poftă de o tartă cu mere, pe care însă am pus-o în practică puţin
mai târziu, având nişte musafiri mai speciali.
Am folosit pentru aluat:
200 grame unt
½ ceaşcă iaurt
½ ceaşcă lapte
1 ou
2 linguriţe zahăr
170 grame făină
Pentru umplutură :
1,5 kilograme mere
2 linguriţe scorţisoară
½ linguriţă nucşoară
zahăr (după gust)
zeama de la 1/2 lămâie
1 cubuleţ unt
3 linguri griş sau mălai
Untul se taie cubuleţe şi se
introduce pentru 15 minute la congelator. Apoi se amestecă în făină. Se adaugă
zahăul, oul, iaurtul, laptele şi se frământă până se obţine un aluat destul de
moale (dacă e nevoie se mai adaugă apă). Aluatul se împarte în 2 bucăţi care se
învelesc în folie sau pungi de plastic
şi se pun la frigider pentru o oră.
Intre timp se curăţă merele
şi se taie feliuţe. Se pun într-un castron şi se adaugă zeama de lămâie,
amestecând uşor (merele nu se vor mai oxida). Se toarnă deasupra zahărul,
scorţişoara şi nucşoara şi se amestecă bine astfel încât fiecare bucată de măr
să fie tapetată cu amestecul de zahăr şi condimente.
Apoi se răstoarnă într-o
strecurătoare, deasupra unei cratiţe, pentru a se scurge zeama din ele (cam 20
de minute). In acest timp se acoperă cu un prosop curat.
Se scoate din frigider una
din bucăţile de aluat, se întinde o foaie rotundă cu care se tapetează forma de
copt şi se introduce din nou la frigider.
Se ia cratiţa cu zeama de
mere, se pune în ea un cubuleţ de unt şi se pune pe foc mic, amestecând din când
în când. Atunci când din zeamă a rămas cam ½ se pun şi merele plus grişul sau mălaiul
şi se amestecă bine. Se pune această compoziţie în forma de copt, peste prima
foaie.
Din a doua bucată de aluat
se întinde a doua foaie rotundă. Cu ajutorul unui pahar mic sau a unei forme
pentru fursecuri se decupeaza în centrul ei două bucăţi de aluat, care se lipesc
pe foaie. Se pune această foaie peste umplutura de mere. (Opţional : foaia
de deasupra se poate unge cu ou bătut.)
Se dă la cuptor (la 180°C)
pentru aproximativ 50 de minute.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu