sâmbătă, 31 martie 2012

Paste cu legume (de post)


Reţeta asta am conceput-o acum câţiva ani, când am decis să trec la o alimentaţe mai dietetică.

Pentru 4 porţii e nevoie de :

  • Un pachet de paste (de obicei folosesc penne)
  • 4 ardei kapia roşii
  • 2 dovlecei
  • 200 grame porumb (congelat sau de la conservă)
  • O legătură mică de părunjel
  • O mână de frunze de busuioc verde
  • Ulei de măsline

 
Legumele se spală iar dovleceii se taie rondele (nu e nevoie să-i curăţaţi de coajă). Se pregătesc la grătar, fără ulei. Pentru asta eu folosesc o tigaie antiaderentă cu striaţii. 


După ce sunt gata, feliile de dovlecel se taie cubuleţe ; ardeii se decojesc şi se taie cubuleţe. Dacă folosiţi porumb congelat, trebuie fiert cu puţină apă la foc mic.

Pastele se fierb al dente, se strecoară şi se trec printr-un jet de apă rece. Se adaugă legumele, porumbul, pătrunjelul şi busuiocul tocat, ulei de măsline, sare şi piper. Pastele vor fi şi mai delicioase dacă la servire adăugaţi şi brânză rasă (parmezan).


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu